Bunica.

Merg agale pe strada plina de frunze ruginii..Peisajul imi da senzatia ca pasesc pe un covor pufos ca neaua...Inima imi zburda odata cu mersul meu grabit...Mintea imi trezeste cea mai draga amintire din copilarie...O femeie la varsta a treia cu par alb pielea neteda buze subtiri ochi mari ca cepele nasul carunt si vorbe firave..Femeia care mi-a facut copilaria un paradis infinit..Acea femeia se numeste Bunica...Femeia care mereu imi citea povesti palpitante inainte de culcare..Femeia care ma primea mereu cu bratele deschise si un zambet gingas pe fata cand ma temeam de fulgere sau aveam un cosmar oribil...Amintirea bunici se " dezmorteste" in mintea mea din nou si lacrimile imi inunda obraji fierbinti...Bunica a fost este si va ramane mereu  femeia care va avea un loc imens in sufletul meu pur.Bunica imi va fi mereu draga,ea este rostul copilariei mele...Tanjesc dupa atingerea ei delicata a degetelor micute cu pielea zbarcita..Imi este dor de glumele ei fascinante si zambetul pe care il zaream in fiecare dupa amiaza a zilei intregi...Inima imi batea mai tare ca un ceasornic elvetian atunci cand imi rostea numele prin cuvinte splendide si menite sa fie rostite de o femeie trecuta prin viata ca Bunica ..Nu stiu cum ar fi fost copilaria mea fara bunica...Poate ca ar fi fost neagra si plina de tristete crunta..Bunica imi colora copilaria in culorile vieti infinite si ma facea sa doresc sa traiesc din ce in ce mai mult langa femeia pe care si acum inca o ador .