O zi goala .

22 Noiembrie , o zi obisnuit de obositoare si " trasa de par" aerul rece al dimineti imi fura toata caldura si armonia din suflet , fuge cu ea departe . Undeva unde eu nu pot ajunge niciodata ,  caut cu disperare patura calduroasa a soarelui dar inutil . S-a ascuns departe de mine , si-a luat inapoi razele marete si a plecat departe de noi .  Pasesc delicat pe asfaltul inghetat atacat cu putine picaturi de ploaie pura , ma uit in jur dar nu vad nimic , copaci urla in tristetea lor intensa si apasatoare ca un bolovan . Frunzele lor aramii erau moarte pe sol cersind mila si caldura , tristetea ma cuprinde si pe mine atat de brusc incat ma sufoc in ploaia mea cu particule de chin . Ma straduiesc sa gasesc putina culoare in tot acel haos lipsit de orice sentiment . Inca caut imbratisarea calda si plina de iubire a toamnei pe care mi-o doresc atat de mult , insa in zadar . Toata natura isi pierde viata intr-un mod tragic si chinuitor , copaci cu lacrimi isi mangaie si ultima frunza uscata atarnata de o creanga mare si goala . Cerul deabia asteapta sa planga in voie cu lacrimile sale curate si pline de sperante lasate sa curga incet peste mintea noastra manipulata de tristetea parsiva . Sarutul inghetat al vantului mi se asterne brutal pe buzele usor crapate , chipul imi prinde o culoare  rosie usor aprinsa . Este sfarsitul ultimului zambet oferit de toamna .