Nu e asa de rau.

Incepuse ploaia, grozav!;-j Picaturile de ploaie imi acoperise tot chipul palid facandu-l sa para dintr-o scena dramatica dintr-un film vechi. Alergam ca o nebuna spre adapost, ma simteam ca un caine vagabont lasat in pustietate ca un suflet gol pe o alee ratacita. Oamenii din jurul meu alergau grabiti spre un loc macar pe jumatate uscat, aratau ca niste mici furnicute ce cautau un colt de rai,si acoperit.  Lasasem balta ideea cu alergatul , incercam sa ma bucur de momentul magic pe care il traiam, linistea sparta doar de zgomotul picaturilor de ploaie , apa ce imbratisa asfaltul si pielea mea alba ca laptele. Traiam un vis , un vis real.Un vis in care doar eu zburam in tacere pe cerul fumuriu..Doar ploaia pura imi era sora, nu ma mai saturam de senzatia unica pe care o savuram. In sfarsit , in sfarsit eram singura. Singura, lasata in liniste pe o bucata de pamant uda. Ma simteam ca  o pasare ce cauta cu disperare libertatea. Libertatea de a fii fericita pe un nor adus de ploaie.